De cateva luni, am un nou vecin pe care l-am numit: „Domnul Ipohondrie”. „L-a lovit o boala inchipuita!” susotesc unii. Sincer, nu ii caut compania pentru ca ma irita vaicarelile lui repetate: ”Sunt grav bolnav! O sa fac un infarct!” Medicii l-au asigurat ani la rand ca este sanatos tun, insa, in zadar. Intr-o seara, l-am intalnit in holul blocului. Pentru ca liftul era blocat, am fost nevoiti sa urcam pe scari pana la etajul 3, unde locuim. Ajunsi acolo, s-a nelinistit brusc: ”Ia te uita, ce tare imi bate inima! Sunt grav bolnav. O sa fac un infarct!”. I–am raspuns:”Este normal sa fie asa pentru ca ai facut efort. Si mie imi bate inima”. Dar el, nu si nu! „Accelerarea batailor inimii este semn sigur de boala” repeta obsesiv. Ce este absurd in toata relatarea? Gandirea domnului „Ipohondrie”.
„Sunt grav bolnav. Caut dovezi!”
Ipohondria face parte din repertoriul de diagnostic medical utilizat de medici. Ea este o afectiune psihica si trebuie considerata ca toate celelalte probleme de sanatate.
Convingerile bolnavului inchipuit sunt absurde: el crede ca sufera de o maladie grava. Temerile sunt legate de sanatate. Astfel, cauta sa gaseasca simptomele fizice specifice acelei boli pentru a avea dovezi. Asa ca isi petrece timpul observandu-si obsesiv reactiile fiziologice ale corpului si le interpreteaza gresit. Cauzele exacte ale ipohondriei sunt putin cunoscute astazi.
Un stres, o durere de cap, o raceala banala, un reportaj la televizor asupra cancerului, iata cateva „scantei” care declanseaza explozia: ipohondria. Izolarea sociala, concedierea, sentimentul de pierdere a controlului asupra propriei vieti favorizeaza centrarea excesiva a atentiei asupra propriului corp.
Simptomele fizice normale : dureri de cap, arsuri in stomac, lesinuri, ameteli, sunt percepute cu mai multa intensitate decat in realitate. O durere de cap atribuita unei migrene sau unui stres, va fi mai degraba perceputa ca semn al unei tumori cerebrale. Ipohondricul resimte o frica intensa de boala, iar evaluarile medicale amanuntite si asigurarile specialistilor ca este sanatos nu il linistesc.
„Ipohondricul este prins in catusele propriilor obsesii”
„Majoritatea oamenilor care observa pe umarul lor o alunita care isi schimba culoarea, se duc la un doctor. Acesta ii asigura ca nu este nici o problema deosebita. Se bucura de veste si pleaca linistiti acasa. Cu bolnavul imaginar nu este asa. Adunarea de dovezi medicale pentru bolnavul imaginar si asigurarea lui ca nu are nici o problema organica, nu este de nici un ajutor persoanei care sufera de ipohondrie”- sustine dr.Arthur Barsky, seful departamentului de cercetare psihiatrica al Brigham and Women’s Hospital din Boston. Degeaba trece prin zeci sau sute de investigatii medicale, in zadar este asigurat ca nu are nici o boala organica. Acestea nu ii sunt de folos.
„Ipohondricii au tendinta sa sufere de anumite boli care nu sunt foarte clare si al caror diagnostic este foarte dificil de pus”- spune dr. Brian Fallon, directorul Programului de Cercetare al Bolilor Somatice al New York State Psychiatric Institute.
„Si din tantar, face armasar!”
O persoana cu o astfel de tulburare se poate centra de exemplu, asupra batailor inimii. Astfel, o problema minora este interpretata eronat. De exemplu, cand ii este frica, simte un nod in gat. Dar el nu face legatura intre senzatia de mod in gat si faptul ca de frica a inspirat insuficient aer. El este convins ca are un cancer al cailor respiratorii. „O sa ma sufoc si o sa mor!” – gandeste el.
Convins ca sufera de o maladie grava, ipohondricul frecventeaza regulat medicul de familie, consulta multi specialisti si se supune la numeroase examene medicale. Relatia lui cu medicul se deterioreaza atunci cand temerile nu ii sunt confirmate. Multi dintre ei isi sunt hipersensibili, se ingrijoreaza cu usurinta sau sufera de obsesii.
Problema poate deveni asa grava, incat persoana adopta modul de viata al unui invalid. Calitatea vietii sale este in mare masura diminuata. Dupa spusele expertilor, ipohondria afecteaza in egala masura femeile si barbatii (intre 4% – 7 % din populatie). Femeile insa solicita consultatii intr-un numar mai mare.
„De fapt, eu ma razbun pe voi!”
Ipohondria poate ascunde o agresivitate refulata. Prin vaicareli fizice repetate, ipohondricul isi arata insatisfactia si nemultumirea intr-o maniera agasanta pentru ceilalti. Astfel cauta sa atraga atentia asupra sa. Din pacate, efectul nu este cel asteptat. Cei cu o personalitate dependenta sau anxioasa sunt mai susceptibili sa dezvolte acest tip de simptome. In general, lamentarile excesive ale ipohondricului mascheaza anxietatea lui in fata mortii. Ipohondricul este descris ca o persoana trista, capricioasa si totodata ingrijorata in legatura cu sanatatea sa. Doua treimi dintre ipohondrici au tulburari asociate cum ar fi depresia, atacuri de panica si obsesii.
„Viata langa un ipohondric este proba de rezistenta psihica”
Nu este usor pentru membrii familiei unui ipohondric. Complet exasperati de preocuparile lui fizice fizice, ei se simt neputinciosi, ceea ce ii face sa se distanteze. Pe masura ce starea sanatatii sale se deterioreaza, ipohondricul se nelinisteste mai mult.
Totodata, convingerile pot deveni obsesii, excesive si nocive pentru persoana atinsa, fara a mai pune la socoteala efectele devastatoare pentru cei apropiati. Ori, izolarea sociala lasa timp ipohondricului sa amplifice si mai mult temerile sale. Vina resimtita de familiile incapabile sa tolereze persoana ipohondrica, le determina sa il viziteze mai frecvent decat de obicei. Aceasta atentie nu face decat sa agraveze situatia. „Daca ei vin sa ma vada mai des, cu siguranta sunt grav bolnav”.
„Indaratnicie de catar”
„Este foarte greu sa convingi oamenii care au nevoie de terapie sa o accepte” declara dr. Barsky.
In timp ce ipohondria este privita ca o problema psihiatrica, psihiatrii vad rar pacienti care sufera de aceasta boala. Din punctul de vedere al pacientilor, problemele lor sunt o ingrijorare medicala si sunt de obicei foarte retrasi sa vada un specialist in boli mentale daca fiziologul le sugereaza acest lucru. Specialistii au ajuns la concluzia ca imbinarea tratamentului medicamentos cu psihoterapia cognitiv-comportamentala are o mare mare eficienta in tratamentul acestei tulburari. In cadrul sedintelor de psihoterapie, pacientii invata sa corecteze convingerile lor despre boala si simptome. Ei inteleg in ce masura propriile comportamente intervin in agravarea sau ameliorarea bolii si isi insusesc strategii de abatere a atentiei asupra lor insisi.
Remediul ipohondriei: o viata sociala activa si plina de satisfactii!
In primul rand este necesar un examen fizic complet si o evaluare a nivelului de stres psihosocial al persoanei afectate. Un examen psihiatric se impune dupa manifestarea unui prim episod. Prognosticul este bun cand specialistul imbina tratamentul medicamentos cu psihoterapia.
Gestionarea stresului si pastrarea interesului pentru lumea exterioara sunt antidotul tendintelor ipohondrice.
PAULA IRIMIA
psiholog, psihoterapeut
Articol publicat in revista Psihologia Azi nr. 5, 2004
Cititi si:
